Telefon: +40 723.361.107. E-mail: office@electricalc.ro

Testări periodice în instalațiile electrice

Testări periodice în instalațiile electrice

Principalele tipuri de încercări si verificări periodicecare se fac într-o instalație electrică de joasă tensiune, se referă la:

 Măsuratori privind continuitatea conductoarelor de legare la pământ. Se recomandă ca testul sa fie efectuat fără sarcină, cu o sursa de tensiune între 4V şi 24V d.c. sau a.c. şi un curent de 200mA.

 Măsuratori privind continuitatea conductoarelor de alimentare. Acest test se efectuează pentru a verifica continuitatea fiecărui conductor, inclusiv conductorul de protecţie PE.

 Măsurarea rezistenţei de izolaţie pentru circuitele electrice. Acest test se realizeaza prin masurari ale rezistentei de izolatie între conductorul de fază şi cel neutru, conectaţi împreună şi conductorul de protecţie conectat la pamânt.

Citeste mai mult...
Voteaza:
1
447 Voturi

Termoviziunea și inspecția instalațiilor electrice

Termoviziunea și inspecția instalațiilor electrice

Termoviziunea sau termografia în infraroșu a arătat în ultimii aplicabilitate în tot mai multe domenii, dar inspecția instalațiilor și echipamentelor electrice rămâne piatra de temelie a acestei tehnologii, fiind unul dintre domeniile cu cea mai mare aplicabilitate și vechime.

Chiar daca tehnologia a aparut si a inceput sa fie utilizata in urma cu mai bine de 20 de ani, la noi in tara aceasta metoda de diagnosticare este foarte putin utilizata, poate si datorita lipsei informatiilor, dar mai ales a preturilor inca mari ale acestor echipamente.


Ce este termografia in infrarosu si cum functioneaza?

Temperatura este unul dintre primii parametrii observabili care poate indica starea de functionare a unui echipament sau instalatii electrice, iar termografia are la baza tehnica de conversie a caldurii radiante in imagine. O imagine bazata pe temperatura ofera informatii valoroase despre starea elementului analizat. Orice defectiune a unui echipament, instalatie, etc. este precedata de o crestere a temperaturii. Identificarea acestor cresteri de temperatura peste limitele normale de functionare permite evitarea unor defectiuni.

Aceasta cartografiere termica este tot mai solicitata si acceptata pentru ca identifica din timp problemele echipamentelor si instalatiilor electrice cum ar fi: conexiuni slabite, circuite supraincarcate sau dezechilibrate, etc.

Defectarea unui echipament sau a unui tablou electric de distributie poate costa sume mari de bani. Acum, cu ajutorul termoviziunii putem intervenii din timp pentru a remedia o problema inainte ca aceasta sa distruga complet echipamentul, instalatia sau orice alt element analizat.

Beneficiile termoviziunii

Utilitatea termoviziunii a fost demonstrata in toate domeniile. Analiza profesionala a imaginilor in infraroşu ofera posibilitatea luarii măsurilor corective indiferent de elementul inspectat cu efecte directe asupra reducerii costurilor de intretinere.

Beneficiile utilizarii termoviziunii sunt tot mai multe si de neegalat cu alte mijloace de inspectie. Pe scurt, termografia poate fi aplicata in orice situatie in care cunoasterea regimurilor de temperatura si a temperaturilor asociate poate furniza date despre echipamentul, instalatia inspectata. Valoarea reala a beneficiilor realizate in urma utilizarii termoviziunii, provine din reducerea nefunctionalitatilor neplanificate, cresterea fiabilitatii, imbunatatirea sigurantei si evitarea pierderilor asociate unui distrugeri definitive al echipamentului sau instalatiei respective.

Aplicatii specifice termoviziunii 

In toate instalatiile electrice exista diverse conexiuni mecanice pentru asigurarea continuitatii electrice a circuitelor sau dispozitivelor asociate. Exemple de astfel de conexiuni pot fi: clemele, contactele, bornele unui echipament sau aparat de protectie. Multe dintre aceste conexiuni sunt vizibile altele nu sunt. Ma refer in special la contactele interne ale unui intreruptor, contactor, releu, etc.

Indiferent de accesibilitatea lor, o functie comuna a acestor conexiuni trebuie sa fie continuitatea electrica. Conexiunile pot fi compromise prin slabire, rupere, coroziune sau orice alt defect care poate impiedica circulatia fluxului de curent prin acel circuit, sau poate devenii mai "concentrat" in zonele conductoare cu rezistenta crescuta, rezultand puncte fierbinti.

Inspectia tablourilor electrice - TE

Termografierea tablourilor electrice este o o misiune foarte grea datorita diferentelor de incarcare pentru fiecare circuit in parte. In functie de necesitatile de consum din acel moment, unele circuite pot fi reci datorita lipsei sarcinii, pe cand altele pot fi calde.
Inainte de a efectua o termografiere in infrarosu a unui tablou electric, trebuie sa ne asiguram ca toate circuitele electrice sunt in sarcina, dar si faptul ca unele aparate au ca regim normal de functionare o temperatura ridicata.

Inspectie in infrarosu a unui tablou electric:
 Verificam fiecare dispozitiv de protectie din punct de vedere al detectarii incalzirilor inegale intre conexiunile de intrare si conexiunile de iesire 
 Masuram valoarea curentului absorbit pe conductoarele descoperite cu temperatura ridicata si comparam valoarea acestuia cu valoarea nominala a echipamentului (sarcinii) alimentat din acel circuit

Conditii de defect specifice detectate cu ajutorul termoviziunii:

 Suprasarcina. Instalatiile electrice sunt proiectate si dimensionate pentru a satisface cerinte de sarcina anticipate. In mod ideal un circuit electric este proiectat in functie de nevoile specifice la un moment dat, dar si sa ofere posibilitatea unor extinderi viitoare. 
In acest sens un circuit electric din proiectare este dimensionat pentru o incarcare de 50% din capacitatea sa, recomandare fiind ca aceasta sa nu depaseasca 80%. Conditiile de suprasarcina apar din diferite motive: extinderea nevoilor de consum, conductoare si alte elemente ale circuitului subdimensionate, adaugarea de noi consumatori care depasesc capacitatea acelui circuit.

 Dezechilibre. In mod ideal sistemul electric trifazat ar trebui sa aiba conditii de sarcina si operare similare pentru fiecare dintre faze (L1, L2, L3). In cladirile rezidentiale, comerciale, cladiri de birouri unde iluminatul si alte aparate de utilizare alcatuiesc mare parte a sarcinii consumate, pot aparea distribuiri inegale pe cele trei faze. Acest lucru este foarte greu de echilibrat in practica dar putem detectata daca dezechilibrul depaseste valoarea acceptata.
In cazul in care avem consumatori trifazati (motoare), sarcina trebuie distribuita uniform. Incarcarile inegale cauzeaza incalzirea excesiva a conductoarelor sau cablurilor de alimentare si poate fi detectata prin termoviziune.

 Probleme cauzate de armonici. Atunci cand detectam o incalzire accentuata a conductorului neutru (N), avem confirmarea ca in instalatia respectiva avem probleme cu armonicele de curent sau tensiune.

 Incalzirea inductiva nu trebuie subestimata atunci cand realizam inspectii in infrarosu. Acest fenomen este cauzat de interactiunea campurilor electromagnetice din jurul conductoarelor sau cablurilor si depinde foarte mult de valoarea curentului transportat (absorbit) si mai putin de tensiunea de alimentare. Fenomenul este mai accentuat in situatia in care avem conductoare legate impreuna.

Concluzie

 Termoviziunea este un instrument foarte puternic care ne poate ajuta sa detectam anomalii termice in instalatiile electrice
 Intelegerea relatiei dintre fluxul de curent transportat printr-un circuit si caldura asociata acestui flux, este foarte importanta pentru a diagnostica corect o situatie prezumata a fi periculoasa

Rersurse
Acest articol a fost preluat de pe site-ul partener http://www.electricalc.ro

Citeste mai mult...
Voteaza:
2
345 Voturi

Realizarea prizelor de pământ

Realizarea prizelor de pământ

Realizarea unei prize de pamant este foarte importanta pentru asigurarea masurilor minime de electrosecuritate a utilizatorilor unei instalatii electrice. Pentru cele mai multe dintre cladirile rezidentiale de tip familial, realizarea unei instalatii de legare la pamant cade pe un loc secund. Proprietari nu acorda atentie acestui aspect foarte important si care trebuie luat in considerare inca din faza de proiect.

Motivul pentru care realizarea prizei de pământ scapa din atentia proprietarilor poate fi divers: informatii insuficiente, lipsa proiectului de instalatii electrice, proiecte incomplete, angajarea pentru astfel de lucrari a persoanelor neautorizate.

Stim foarte bine din practica, ca cele mai multe dintre instalatiile electrice din domeniul rezidential sunt executate de persoane neautorizate, plecand de la zugravi, instalatori, electronisti si chiar electricieni de alte specializari si neautorizati pentru realizarea de astfel de lucrari.

Din punct de vedere constructiv, instalatiile de priza de pamant pot fi de doua feluri:

 prize de pamant naturale - prize de pamant realizate in fundatia constructiei si legata la armaturile metalice ale acesteia
 prize de pamant artificiale - prize de pamant realizate cu tarusi ingropati in sol

Cele mai bune si sigure, dar si cu o eficacitate pastrata pentru aproape toata durata de existenta a constructiei este priza de pamant naturala adica acea priza realizata in fundatia cladirii.

Pentru realizarea unei prize de pamant naturale ne putem folosi de armaturile metalice ale constructiilor de beton armat (fundatie, stalpi, planseu, cadre), dar folosirea acestor armaturi metalice drept prize de pamant, se face cu respectarea urmatoarelor conditii:

 este necesara realizarea unei legaturi electrice (prin sudura) intre barele verticale ale stalpilor prin intermediul etrierelor
 se va realiza legatura electrica prin sudare intre barele verticale ale stalpilor si armaturile metalice ale fundatiei si planseului
 sectiunea minima a armaturii fiecarui element de beton armat, folosit drept priza de pamant, trebuie sa aibe o sectiune de cel putin 100 mm2
 se va prevedea o piesa metalica din platbanda zincata, sudata de barele verticale ale stalpilor, unde se va lega bara principala de echipotentializare, locul de racord al conductoarelor principale de legare la pamant
 piesa de racord a conductoarelor principale de legare la pamant, va avea o sectiune de cel putin 120 mm2 , adica o platbanda cu o grosime de cel puțin 3 mm si o latime de 40 mm

Prin aceasta continuitate electrica a armaturilor metalice ale constructiei vom realiza o priza de pamant naturala si cu perioda de functionare net superioara prizelor clasice cu electrozi ingropati in pamant.

Daca aceste conditii legate de sectiunea armaturilor metalice nu pot fi indeplinite, putem folosi platbanda de 40x3 mm si care va fi fixata cu ajutorul unor cleme de racord la armatura metalica a fundatiei.

Platbanda se poate si suda de armatura metalica a fundatiei (varianta economica), dar eu folosesc cu succes cleme speciale de racord la armatura si cleme cruce pentru realizarea continuitatii electrice a elementelor de platbanda fixata perimetral pe fundatie. Daca suprafata fundatiei este mica si consideram ca este necesar, putem conecta si unu, doi tarusi suplimentari cu o lungime de 2 m.

Dupa fixarea platbandei pe conturul fundatiei, va trebui sa scoatem piese racord catre:

 bara principala de echipotentializare
 tablou electric
 coborari paratrasnet - cel putin doua

Cel mai bun loc de montare a barei principale de edhipotentializare este camera tehnica. Din acest loc de racord, putem mai apoi sa plecam cu conductorul principal de legare la pamant in bara PE a tabloului electric, conductoarele de legatura suplimentara la pamant a echipamentelor din camera tehnica, echipotentializarea serviciilor (tevile metalice de apa, gaze, etc.).

Dupa realizarea prizei de pamant si turnarea betonului, vom astepta cateva saptamani ca umiditatea betonului sa scada si vom realiza masuratorile de verificare a rezistentei de dispersie a prizei de pamant.

Valorile cerute de normativul I7/2011 sunt urmatoarele:

 maxim 4 Ω pentru instalatia electrica de utilizare
 maxim 1 Ω daca priza de pamant este comuna cu instalatia de protectie la trasnet
 maxim 10 Ω dacă priza de pământ este realizată doar pentru instalația de protecție la trăsnet

Referințe
Acest articol este preluat de pe site-ul http://www.electricalc.ro

Articole asemănătoare
http://www.electricalc.ro/masurarea-prizelor-de-pamant
http://www.electricalc.ro/blog/193-metode-de-scadere-a-rezistentei-de-dispersie-a-prizelor-de-pamant
http://www.electricalc.ro/protectia-prin-legare-la-pamant

Citeste mai mult...
Voteaza:
1
844 Voturi
FOLLOW US
CONTACT
Tel: 0723.361.107
Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
Toate drepturile rezervate ALC ELECTRICAL TESTING S.R.L. Copyrights 2020
Proiect implementat de PACT-TECH